Spectacol aniversar – 50 de ani de activitate – Ansamblul „Doina Crișului” Ineu, 02.04.2023

Duminică 02.04.2023 a avut loc un eveniment memorabil pentru comunitatea ineuană! După 50 de ani de activitate s-au reîntâlnit toate generațiile de dansatori, soliști, colaboratori, marea familie a Casei de Cultură a Orașului Ineu, reprezentanții folclorului românesc! Spectacolul a fost regizat și coordonat de către fostul director al Casei de Cultură, domnul Liviu Tuduce, promotorul Ansamblului „Doina Crișului” Ineu, atât pe plan local, cât și la nivel național și internațional, având turnee în decursul anilor în țară și în străinătate, respectiv Ungaria, Bulgaria, Grecia, Franța, etc. Dansul de Ineu fiind unic în lume, a adus prestigioase premii la Ineu, colecție a participărilor de la competițiile folcloristice! Domnul Tuduce a fost apreciat pentru întreaga activitate, la fel ca și domnul Petre Șimandan, printr-o plachetă ca simbol al recunoștinței de către primarul orașului Ineu – Călin Ilie Abrudan. A fost un spectacol memorabil ce a durat aproape trei ore, cu momente impresionante, având parte de umor, emoții și surprize. La final toți dansatorii din toate generațiile au dansat împreună!