Sala de Evenimente a Orașului Ineu din Cartierul Traian a fost arhiplină de ”coloniști”, pentru că această zi este o zi de sărbătoare a Cartierului Traian ( termen uzual de ”Colonie”). Părinți care au venit să își admire și să își susțină copii la concurs ori la dansuri, sau simpli cetățeni, cu toții au fost impresionați de prestanța acestui spectacol din acest an. Unicitatea a dat-o concursul care a adus pentru prima dată în istoria acestuia o câștigătoare ineuană: premiul I – Alexandra Mădărasz! Orchestra ”Rapsozii Zărandului” condusă de maestrul Petrică Pașca a asigurat fundalul muzical, prezentarea fiind făcută de ineuanul Marius Răzvan Meszar. Din partea autorităților administrației publice locale au fost prezenți: Primarul Orașului Ineu – Abrudan Călin Ilie, viceprimarul Orașului Ineu – Alb Ionel, deputat Tripa Florin, consilier județean Urzică Cristian, consilieri locali.
Interpreții Cornelia Căprar Roman și Malvina Nagy au încântat inimile ascultătorilor, însă interpretul bihorean Cornel Borza a făcut un spectacol de zile mari, reușind să ridice sala în picioare la jucat dar răpind și lacrimi din ochii cărora le-a doinit.
Rusaliile ca în fiecare an la Ineu sunt un moment așteptat de toată lumea, datorită importanței praznicului creștinesc, dar și pentru că în Cartierul Traian cetățenii s-au obișnuit cu acest eveniment devenit marcă ineuană.
https://www.facebook.com/pineuar.calinilieabruda/videos/608475812847765/?t=4
https://www.facebook.com/pineuar.calinilieabruda/videos/608424602852886/?t=3