Astazi a avut loc inaugurarea proiectului de iluminare economică intitulat ,, Energie în școlile copilăriei”, proiect realizat în colaborare cu E- on Romania. Au participat la inaugurare: doamna inspector general Anca Stoenescu și domnul inspector Ciprian Manguci, alaturi de reprezentatii ISJ Arad; din partea Primăriei Ineu, domnul primar – Călin Ilie Abrudan și domnul viceprimar Alb Ionel, alături de consilieri locali și din partea Consiliului Județean Arad – doamna vicepreședinte Boghicevici Claudia. Domnul director al Liceului ”Sava Brancovici” Ineu – Nicodim Ioan le-a mulțumit reprezentantilor E- on pentru sprijinul acordat acestei școli, care începand cu aceasta toamnă, liceul va beneficia de acest sistem de iluminat cu leduri care permit economisirea energiei electrice, până la 30%. Deasemnea a fost inaugurată și Casa de pe strada Republicii, destinată activităților pentru elevii care sunt înscriși în programele Liceului ”Sava Brancovici” Ineu.