S-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Cetății Ineului!

Ziua de 5 Iunie 2019 va rămâne în istoria Orașului Ineu drept momentul de încununare a eforturilor demarate de administrația publică locală a Orașului Ineu, pentru atragerea de fonduri și investiții în scopul de a reabilita monumentul istoric Cetatea Ineului.

În mai puțin de o săptămână, administrația publică locală a câștigat al doilea proiect cu finanțare nerambursabilă din fonduri Europene -„Restaurarea și reabilitarea funcțională a Cetății Ineului”.
Astăzi primarul Orașului Ineu – Abrudan Calin a semnat contractul de finanțare cu reprezentanții MDRAP și ADR VEST.Proiectul este in valoare de 23.273.075.37 LEI

Astfel s-au atras fonduri în valoare de 10 milioane Euro – într-o săptămână – prin cele două proiecte mari pentru Orașul Ineu!

Primarul Orașului Ineu – Abrudan Călin mulțumește echipei Primăriei Orașului Ineu pentru această importantă realizare în beneficiul cetățenilor!