Răspunsul domnului primar Călin Ilie Abrudan, la bârfa zilei

În urma discuțiilor apărute pe site-urile de socializare și în orașul Ineu, legate de Drumul Viilor, de la ”Bicărie” până la intersecția din deal, rândul 1 cu rândul 2, vreau să fac câteva lămuriri ca să nu mai continue discuțiile în necunoștință de cauză.

Anul 2012, când am preluat mandatul de primar era un contract finalizat, recepționat în valoare de aproape 8 miliarde lei vechi, pe piatră spartă, reprezentând infrastructura pentru asfaltare, așa că în anul din anul 2012 și până în 2014 am pus doar straturi de echilibrare pentru acoperirea gropilor și straturi de pregătire pentru turnarea asfaltului.

Nu vreau să dau vina pe cei dinaintea mea, referitor la cantitatea și calitatea de piatră pusă sau adusă, cert este că astăzi sunt la fel de dezamăgit ca orice cetățean, că avem un drum de un an de zile făcut, chiar dacă este în garanție pentru încă un an de zile, spart și neconform traficului. Un alt factor care a afectat acest drum, este continuarea de astăzi a lucrărilor pe tronsonul rândului 1 și 2, ”Potoc” în deal, unde aprovizionarea a fost asumată de constructor cu mașini de mare tonaj. Ultimul factor este cel al secetei din acest an, care a generat crăpături fără precedent și în partea de câmpie, dar mai ales la deal. Sigur, că nu este o infrastructură cum ne-am dori pentru finalizarea proiectului.

Fiind într-un singur strat  de asfalt, drumul a fost perceput pentru trafic turistic în primă fază, ceea ce înseamnă mic tonaj, dorindu-ne în primul rând să scăpăm oamenii de praful insuportabil pe timp de vară și noroi, pe timp de iarnă. Pot să mai spun că pe acest drum, nu se folosesc și nu s-au folosit bani din bugetul local, ci doar bani de la Consiliul Județean, care pot fi distribuiți doar pe drumuri comunale, destinația lor neputând fi schimbată, cum cred unii. ( DC – 29, drumul comunal Dealul Viilor, și DC Tămand).

Drumul comunal DC 29 Ineu-Satu Mic-Șilindia, nu l-am denumit eu ca primar și nu am putut spune bunicilor mei să își facă colnă pe rândul 4, în Dealul Viilor, pentru că nu eram născut.

Referitor la taxe și impozite  locale,

De când am intrat în Primărie, am fost adeptul nemajorării, taxelor și impozitelor locale, chiar dacă în toată această perioadă am plătit credite făcute de alții, am realizat multe lucrări și proiecte, fără sprijin, doar pe bugetul local; nefiind la guvernare, nici la nivelul Consiliului Județean, decât în ultimul an, prin alianța cu PDL, am avut acces la aceste fonduri, pe drumuri comunale.

În consecință, nu s-au mărit impozitele și taxele locale, mergând la minim și pentru anul 2016. Chiar dacă unii oameni vor veni la primărie la început de an 2016 și vor plăti un impozit mai mare sau alții, mult mai mic, este o consecință a modificării, schimbării codului fiscal.

Legat de așa zisele atribuiri directe sau licitații

Ordonanța 34, privind achizițiile publice, spun exact procedura de selecție și atribuire a contractelor în sistemul bugetar. Noi am fost verificați în anul 2014 de curtea de conturi și nu numai, constatându-se că legea a fost și este respectată. Sunt și licitații care au avut un parcurs mult mai anevoios, datorită procedurilor, fac referire la 2 licitații mai mari pe care le-am susținut: asfaltarea străzilor din Ineu, în lungime totală de 12, 2 km, din care anul acesta, s-au asfaltat 6 km, urmând ca săptămâna viitoare să se pună al doilea strat și acostamentele; și extinderea rețelei de canalizate, care a început în Mocrea și în fosta unitate militară 1499, tot la fel, lucrări care sunt în curs de desfășurare și s-au adjudecat la licitații cu aproximativ 50% din valoarea proiectului.

Referitor la aceste proiecte pe care le manageriem noi, putem spune că se va continua asfaltarea străzilor, în cartierul Traian până la anul viitor, în tandem cu lucrarea de canalizare care se derulează astăzi în tot orașul Ineu.

Nefiind parte în contractul de extindere a canalizării, suferim astăzi toți pentru nerefacerea la timp, a tronsoanelor pe care lucrează această firmă.

Îmi pare rău că foști consilieri, sau actuali consilieri, nu spun că s-au asfaltat anul acesta peste 8 km de asfalt, km întregi de trotuare, igienizări în școli, renovări în școli, spații verzii dezvoltate, cimitire întreținute, împodobirea orașului în pragul sfintelor sărbători și multe alte acțiuni culturale, sociale, toate fiind vizibile și toate s-au întâmplat în fiecare an. Ineuanii au participat în număr mare, la aceste acțiuni.

Am dorit să spun aceste lucruri pentru că după mai bine de 3 ani de zile, activitatea mea și a colegilor mei, nu este normal să fie defăimată cu minciuni susținute de către persoane care în mod tendențios scot în evidență aspecte neplăcute, care în mod sigur vor fi rezolvate.

Mai mult, pe cetățenii simpli care se declară nemulțumiți de anumite aspecte, îi respect și îi apreciez, având tot dreptul să facă comentarii pertinente la adresa lucrărilor în curs sau care vor fi, dar, celor care sunt, sau au au fost consilieri locali și su ocupat acest fotoliu, neavând în viața lor nici o inițiativă de proiect de hotărâre locală, deși au stat ani buni, în consiliul local, îi ”condamn” și eu. Mai ales, pentru că au votat împotriva tuturor investițiilor pe care cu greu, eu împreună cu colegii mei, am reușit să le atragem în oraș.

”Acesta este atitudinea domnului primar, Călin Ilie Abrudan, cu privire la activitatea ineuanilor din mediul virtual. Atitudinea constă, în emiterea unui răspuns oficial cu privire la doleanțele dumneavoastră, a ineuanilor, în scop informativ.

Suntem interesați de părerile dumneavoastră și vă mulțumim pentru că vă folosiți de dreptul exprimării în public, pe mediile de socializare.

Fiecare like contează, fiecare comentariu este analizat, în scopul rezolvării problemelor pe care le identificați și pe care le afișați pe facebook sau pe blog.

Vă mulțumim pentru interesul exprimat!”