Astăzi a început noul an școlar 2017 – 2018! Festivitatea de deschidere a noului an s-a celebrat la cele două unități de învățământ, respectiv Liceul Tehnologic ”Sava Brancovici” Ineu și Colegiul ”Mihai Viteazul” Ineu. Alături de cadrele didactice, de elevi și părinți au fost reprezentanții Consiliului Local – consilierii locali, domnul primar al Orașului Ineu – Călin Ilie Abrudan, domnul viceprimar al orașului Ineu – Alb Ionel, doamna directoare Nemeș Liliana și domnul director Nicodim Ioan; domnul consilier județean Urzică Cristian, doamna inspector școlar general Stoenescu Anca; domnul inspector școlar, profesor. dr. univ. Pătrăuță Teodor; domnul deputat de Arad – Tripa Florin și domnul senator de Arad – Cristina Ioan; reprezentanții Poliției Orașului Ineu, Poliției Comunitare Ineu, Detașamentului de Pompieri Ineu și a Jandarmeriei Ineu. Slujba de binecuvântare – TEDEUM – a fost rostită de părintele Protopop: Preot iconom stavrofor ADRIAN ZAHA, preot slujitor Dan Turean și preot paroh Sever Mocanu. Au fost rostite discursuri, cuvinte de apreciere dar și de bucurie pentru că din acest an Liceul ”Mihai Viteazul” a intrat în rândul Colegiilor devenind Colegiul ”Mihai Viteazul” Ineu. Acest fapt denotă recunoașterea prestigiului și calității învățământului ineuan. Autoritățile administrației publice locale, județene și naționale au transmis prin reprezentanții participanți la ambele festivități, că învățământul ineuan merită sprijinit, iar acest lucru este deja concretizat prin proiectele care vor intra în execuție la ambele instituții de învățământ. Apreciem și prezența cadrelor didactice care au ieșit la pensie, pentru participarea la festivitate, marcând momentul istoric prin simpla prezență. Le dorim multă sănătate și bucurie, în numele atâtor generații care s-au format sub predarea distinselor și dinstinșilor domni și doamne profesori și profesoare. Mult succes elevilor în noul an școlar!
GALERIE FOTO