S-au împlinit 100 de ani de la jucarea primei Hore de la Ineu, denumită pe parcursul anilor, tradiționala ”Hora Ineuană”. Acest eveniment a avut loc cu ocazia eliberării Ineului de invadatori, în primul război mondial, eveniment petrecut a doua zi de Paște. Hora Unirii și Sărbătoarea Învierii Mântuitorului, împletite cu acele evenimente a dat naștere unui lung și păstrat obicei pentru ineuani, acela de a se strânge a doua zi de Paște în Piața Unirii din Ineu, sărbătorind așa cum se cuvine. Și în acest an, într-o zi însorită de primăvară, cu sufletele și casele primenite, Orașul Ineu a sărbătorit Paștele, iar a doua zi de praznic a fost dedicată acestui eveniment: Hora Ineuană! Orașul arată bine, datorită îngrijirii deosebite pe care o are administrația publică locală prin împletirea frumosului cu a simțului civic! Primăria Orașului Ineu, Consiliul Local Ineu, Casa de Cultură Ineu, Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad au sprijinit acest eveniment. Programul a fost prezentat de domnul Teodor Jușcă – maestrul ceremoniilor, cunoscut în tot Județul Arad și de binecunoscuta și apreciata solistă a Ansamblului ”Doina Crișului” Ineu – Cosmina Brădean. Discursul istoric a fost ținut de părintele protopop Zaha Adrian, iar mesajul primarului Orașului Ineu – Abrudan Călin Ilie s-a îndreptat către toți cei prezenți fie fizic, fie online, cu urări de sănătate, în contextul Sărbătorilor Pascale. Alături de viceprimarul Orașului Ineu – Alb Ionel a fost și consilierul județean Urzică Cristian, care împreună cu preoții prezenți: Dan Turean, Mocan Sever, Adrian Zaha și primarul Orașului Ineu – Abrudan Călin Ilie, consilieri locali, au format prezidiul evenimentului. Casa de Cultură a Orașului Ineu a desfășurat un amplu program artistic, prin grupele de dansatori coordonate de instructorii: Petre Șimandan, Mircea Avram și Nelu Belean. A cântat și formația ”Grupul Ineuanii„ alături de solistele ineuane: Alexandra Mădărasz, Sorina Măgurean. S-a ținut și un moment de reculegere în amintirea interpretului ineuan Aurel Șeran, plecat prea devreme dintre noi… Cosmina Brădean a cântat alături de solistul Alex Pop. Formația interpretului Daniel Avram, alături de soliștii Adelina Truța și Stoian Florin au făcut atmosferă, invitând ineuanii la joc!
Evenimentul a fost transmis LIVE de către Primăria Orașului Ineu prin platforma pineuar.ro, pe contul facebook ”pineuar călin ilie abrudan”!
Cu acestă ocazie vă mulțumim pentru sutele de mesaje primite prin mesageria privată facebook, whatsapp, comentarii și aprecieri!
Hristos a Înviat!