1 Decembrie – Ziua Națională a României – Oraș Ineu – 2022

Ziua Națională a României – 1 Decembrie – a fost sărbătorită cu mare fast în Orașul Ineu în acest an. Maestrul de ceremonii Teodor Jușcă a făcut prezentările, fiind moderatorul momentului în care s-au depus coroanele de flori la bustul marelui om politic Vasile Goldiș. La sărbătoare a fost prezent vicepreședintele Consiliului Județean Arad – Ionel Bulbuc, care alături de primarul Orașului Ineu – Călin Ilie Abrudan, viceprimarul Orașului Ineu – Alb Ionel, Comandant Poliția Orașului Ineu – comisar Oancea Marius, director Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu – Nemeș Liliana, Jandarmeria Ineu – comandant Țârle Nicolae, Detașamentul de Pompieri Ineu – comandant Florentin Țigan, Poliția Locală Ineu – Șef serviciu Gheorghe Sabău, directorul Spitalului Orășenesc Ineu – Mang Monica, consilierii locali și alte oficialități locale au format prezidiul. Soborul de preoți a fost format din protopop Adrian Zaha, preot Turean Dan, preot paroh Trip Răzvan, preot Mocanu Sever.  Prof. Doc. Marius Răzvan Meszar a ținut lecția de istorie cu acestă ocazie. Au cântat cântece patriotice copiii Grădiniței nr. 2, solistele Alexandra Madarasz și Sorina Măgurean, Grupul vocal „Ineuanii”, solist Adi Șandru și invitata specială Diana Selagea. Acompaniamentul a fost asigurat de formația „Frații Șandru”! Ineuanii au ținut și o horă în amintirea momentului în care delegația ineuană a venit de la Alba Iulia cu vestea Marii Uniri, delegație care au jucat Hora Unirii și au cântat cântece patriotice în centrul Orașului Ineu în anul 1918!

La Mulți Ani România!