Zilele Ineului 13-14-15 Iulie 2018

”Zilele Ineului” reprezintă un eveniment anual în care cetățenii Orașului Ineu sunt invitați la un timp de relaxare, de petrecere și de bucurie, alături de familie și de cei dragi. Anul acesta administrația publică locală pregătește 3 zile pline de activități, încercând să cuprindă o gamă largă de interes public: muzică, film, teatru, sport, tradiție și cultură, promovarea Orașului Ineu și a Cetății Orașului Ineu. Pentru prima dată în istorie vor avea loc o serie de activități culturale în Cetatea Ineului deschisă publicului larg!

PROGRAM

Vineri 13 Iulie, 2018

Locație: Cetatea Ineului, sala din stânga de la intrare în Cetate și curtea interioară, ora 12:00 – Expoziție 

Va avea loc o expoziție de artă plastică, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Facultatea de Artă Plastică din Timișoara, respectiv Facultatea de Design din Arad. Artiști plastici: Mihai Olteanu, Mara Muntean, Dan Cristian Câmpean, Maria Evelina Muntean

Locație: Cetatea Ineului, ora 16:00 – FlashFestival de film de scurt metraj

  1. ”O noapte în Takariki” 2016 – 23 minute, ficțiune. Regia: Roxana Stroe (absolventă master regie film 2015)
  2. ”Ziudul” 2016 – 20 minute, ficțiune. Regia: Stela Pelin (absolventă master regie film 2015)
  3. ”Esmeralda” 2017 – 17 minute, documentar. Regia: Andrei Tache – Codreanu (an III regie film/ absolvent licență 2016)
  4. ”Mezzo Piano” 2018 – ficțiune, 17 minute. Regia: Eugen Dediu (an III regie film/absolvent licență 2018)
  5. ”Black Helmets Bratherhood” 2017 – 12 minute,  documentar. Regia: Ana – Maria Bretan ( an III regie film/absolvent licență 2018)
  6. ”Învingătorii” 2009 – 52 minute, documentar. Regia: Ovidiu Georgescu

Locație: Cetatea Ineului, curtea interioară a Cetății, ora 18:00 – Concert de muzică de film

Orchestra de cameră a Filarmonicii Arad, 50 minute.

Locație: Cetatea Ineului, curtea interioară a Cetății, ora 20:30 – Spectacole de Teatru

”Rapsody in glue”, regia Tapaszta Erno. One-women show, musical (Premiul Special al Juriului la Festivalul de Teatru Atelier)

Ora 21:45 – ”Istoria comică a magului Faust”, scenariu și regia Ioan Peter. Spectacol realizat în colaborare cu Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Teatru. Spectacol de teatru și muzică, cu tentă de comedie medievală. Durata 50 minute.

Locație: Cetatea Ineului, curtea interioară a Cetății, ora 23:00 – Concert de muzică evergreen

Invitat special: Orchestra din Mszaberany, Durata 50 minute.

Parteneri media: presa on-line din Arad, Radio România și TVR Timișoara

Sâmbătă 14 Iulie 2018

Locație: Moara cu Noroc Ineu, ora 09:00 – Concurs de Ciclism Mountain Bike Ineu. Informații și înscriere accesând linkurile de mai jos:

Formular Înscriere la Evenimentul Mountain Bike Ineu

Listă participanți Mountain Bike Ineu 2018

Pagina Oficială Facebook – Mountain Bike Ineu

Locație: Parcul Dendrologic, ora 19:00 – Festival de muzică ușoară, prezentat de Izabela Vecaș

Vor activa pe scenă: Adrian Petcu, Emilia Semian, Ana Maria Moldovan, Anne-Marie ( Concurent la Vocea României), Mark Stem, Anda Adam, Irina Rimes. 

Duminică 15 Iulie 2018

Locație: Parcul Dendrologic, ora 18:00 Festival de muzică populară, tradițională și locală, prezentat de Claudia Deac

Vor activa pe scenă: Fanfara Ansamblului ”Mihai Viteazul” Ineu al Primăriei Orașului Ineu; Ansamblul ”Apateana” din Apateu, Ansamblul Comunei Recea – județul Maramureș, Ansamblul ”Doina Crișului” Ineu, Sorina Măgurean, Alecsandra Madaras, Alin Neag, Cosmina Brădean, Formația Instrumentală ”Busuiocul” din Sântana condus de Ilie Pașca, Codruța Măgurean, Paula Pașca, Ina Tudoran, Ștefan Muntenaș, Simona Boncuț, Vlăduța Lupău, seară încheiată cu un superb foc de artificii!

Vă așteptăm cu drag! – Primarul Orașului Ineu – Abrudan Călin Ilie