Serbare la Casa de Cultură a Oraşului Ineu!

Joi, 17 decembrie 2015, ora 15:00, a început Serbarea care se ţine în fiecare an cu prilejul sărbătorilor de iarnă, a Naşterii Mântuitorului.

Elevii preşcolari şi şcolari au participat la acest eveniment, colindând foarte frumos. Aceştia au pregătit momente speciale prin care ne-au adus bucurie în suflet şi speranţa că Oraşul Ineu are viitor cultural şi artistic. Copii au spus poeme de Crăciun, au cântat colinzi, au recitat poezii, scenete, totul organizat şi într-o atmosferă de sărbătoare. Decorul a fost la înălţime, prin costumele populare tradiţionale pe care le-au purtat în acest eveniment unic. Vocile lor sincere şi extraordinare din punct de vedere muzical, au creat atmosfera Naşterii Mântuitorului, ascultătorul simţind acest eveniment minunat. Sala Casei de Cultură a fost plină, la refuz, părinţii dorind să urmărească evoluţia copiilor pe scenă.

La sfârşitul programului toţi copii au primit daruri, acest fapt ne aminteşte de Darul veni din Cer…

Felicitări organizatorilor, Primăriei Oraşului Ineu, conducerii Liceului “Mihai Vizeazul”, cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor, tuturor celor care s-au implicat.

Acest eveniment este dovada că părinţii îşi dau tot interesul pentru copii lor, copii reuşind să facă o serbare de zile mari, prin tot ceea ce au învăţat. Cu ajutor didactic şi administrativ, părinţii ineuani pot să fie mândri şi împliniţi de odrasele lor!

Ineuanii au copii inteligenţi, bine pregătiţi, curaţi la suflet şi în voce, ceea ce înseamnă că Oraşul Ineu va da publicului oameni de valoare în viitorul apropiat!

Vă dorim sărbători fericite şi tot ce vă doriţi Dumnezeu să împlinească!

20151217_150726 20151217_150742 20151217_151020 20151217_151726 20151217_152413 20151217_153030 20151217_153724 20151217_153833 20151217_155053 20151217_155521 20151217_155528IMG_7213

 

Un comentariu la „Serbare la Casa de Cultură a Oraşului Ineu!

  • decembrie 15, 2016 la 4:13 pm
    Permalink

    Salut, in sfarsit am aflat aceasta pagina despre Serbare la Casa de Cultură a Oraşului Ineu!.
    Pot spune ca pagina pineuar.ro este unul dintre mai folositoare pagini de pe internetul romanesc.
    Mult succes in viitor.

Comentariile sunt închise.

Contactează-ne!
Loading...

Call Now