Pregătiri pentru începutul anului școlar 2019/2020

Primarul Orașului Ineu – Călin Ilie Abrudan împreună cu doamna director al Colegiului „Mihai Viteazul” Ineu – Nemeș Liliana au inspectat lucrările de la instituțiile de învățământ din Orașul Ineu. Lucrările la Internat sunt pe final, însă finisajele necesită timp și atenție deosebită. La Creșă, Grădinițe și la Cămin se fac pregătiri atât în interiorul sălilor cât și în afara lor, fiind îngrijit și spațiul verde – curțile interioare fiind amenajate corespunzător. La Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, la Școala cu clasele I-IV și la Gimnaziu lucrările de renovare sunt pe final, urmând ca în aceste zile să fie montate piesele de mobilier și să se facă curățenia generală. La Grădinița din Cartier prin efortul companiei APTIV s-a reabilitat complet corpul de clădire, astăzi fiind instalat linoleumul special pentru trafic intens, urmând ca în zilele următoare să fie montată sticla termopan și să se pună în ordine piesele de mobilier.

Lucrurile decurg normal și pregătirile sunt pe final, la Grădinița din Mocrea dar și la Grădinița din Cartierul Traian!

Primarul Orașului Ineu mulțumește Companiei APTIV pentru implicarea în proiectul de reabilitare și modernizare a Grădiniței din Cartier, conducerii școlare pentru interesul și efortul demonstrat ca instituțiile să fie perfect funcționale în condiții excelente pentru a primii elevii, dar și părinților care de fiecare dată au dat o mână de ajutor pentru curățenia generală la nivel de clasă. Părinții dau dovadă de spirit civic, așa cum este normal în orice comunitate unită.

Festivitatea de deschidere a noului an școlar va avea loc în ziua de Luni – 9 Septembrie, pe terenul de sport din incinta Colegiului „Mihai Viteazul” Ineu și la Liceul Tehnologic ”Sava Brancovici” Ineu pe platoul din incinta corpurilor de clădire – curte interioară.

Contactează-ne!
Loading...

Call Now