Oameni care au fost…Cosma Matei

Oameni care au fost… Cosma Matei                                                                                      Articol scris de Prof. Vinchi Mihai

Oricât ar fi fost afectată memoria odată cu trecerea anilor sunt fapte, gânduri, oameni, idei ce rămân bine înrădăcinate în străfundurile psihicului. Printre acestea se numără și imaginea fostului coleg și amic Cosma Matei, de la a cărui dispariție au trecut mai bine de 10 ani. 

”Ciuțu” cum era alintat în familie și în satul natal, a părăsit lumea pământească cam devreme, pe la vârsta de cinzeci și șapte de ani și a vorbi acum din amintiri pare a fi riscant, căci memoria, mai ales cea afectivă, poate avea efectul unei lupe care deformează obiectul. Trebuie o cenzură trează care să ordoneze cu știință și să elimine cu înțelepciune detaliile. 

Cu altfel de îndoieli mă străduiesc să readuc printre noi imaginea unui om original, a unui dascăl care nu semăna cu niciunul din dascălii pe care i-am cunoscut. L-am cunoscut destul de bine, cred, în diferite ipostaze ca om, cap de familie, profesor, director adjunct de liceu, coordonator al catedrei de Limba Română, gospodar, șofer, etc. În ciuda unei sănătăți somatice precare, se irosea în ”încordări de arc”, vorba unui poet. Când în satul natal îngrijind un teren moștenit, când în Dealul Viilor, când în Maramureș, când în Franța sau prin țările vecine… îl găseai și în piața locală. Cele spirituale nu-i erau străine, căci participa regulat la întâlnirile religioase ale cultului penticostal din care făcea parte, la care, ca invitat, l-am însoțit de câteva ori. Cred că o simpatie reciprocă ne făcea sî ne spunem de multe ori pe numele mare. Poți să întrebi, ca despre fiecare dacă a fost un om bun, dar îți vine în minte replica celebră a nazarineanului ”De ce-mi spui bun? Nimeni nu este om bun, decât unul singur – Dumnezeu”. O consăteancă din Chier așa îl definea: un om bun, dar care a avut ceva probleme cu norocul. Eu însumi am remarcat la el o privire blajină, o voce domoală și caldă, un tip uman ce se exprima fără patimă sau ură, chiar dacă vorbea despre adversari, căci a avut și din aceștia. 

Poți să întrebi dacă a fost un bun creștin. Oricum, era un partener de discuție documentat, cunoscător al textelor biblice și al fenomenului religios în general. Își îndeplinea atribuțiile de credincios fără a cădea în bigotism. Dacă vorbeam de deosebirea dintre ”comori pe pământ” și ”comori din ceruri” îmi amintea de urmașii lui pentru care se zbătea, căci avea o premoniție lucidă și sumbră cu privire la numărul de ani pe care îi va mai duce pe pământ. I-am spus odată că mi-ar fi plăcut să îl fi avut ca pastor, căci pe lângă multiplele cunoștințe în domeniul religiei avea și darul oratoriei atât de necesar în propovăduirea unor idei, în captarea atenției și pentru a crea convingeri auditoriului. 

Dar această funcție persuasivă a limbajului a aplicat-o în activitatea didactică, fiind că înainte de toate Cosma Matei a fost dascăl și nu unul oarecare. Cel care a absolvit liceul din Ineu ca șef de promoție. A revenit în zona natală ca profesor de limba și literatura română la liceul din localitate. Aici l-am cunoscut pe deplin în cei 16-17 ani cât a profesat. 

În mare, a pus în practică unul din cele mai importante principii de modernizare a învățământului: reevaluarea relațiilor profesor – elev. Printr-un comportament natural, prin personalitatea debordantă, prin volumul și calitatea cunoștințelor și prin metode didactice adecvate scopului, reușea să facă din colectivul clasei un partener activ și constructiv în realizarea scopului lecției. Electriza colectivul de elevi pe care îl antrena într-un dialog socratic, eficient și care ducea fără greș la descifrarea mesajului unui text literar. Nu se putea să nu admiri puterea de a îi motiva pe elevi, de a le stârni interesul pentru obiectul de studiu propus. 

”Nu dai de băut unui măgar căruia nu îi este sete!” zice un proverb înțelept referitor la trezirea interesului pentru învățătură la tinerii care au și alte nevoi și preocupări. Fie prin mijloace intrinseci, care-l puneau pe elev să simtă nevoia și dorința de a rezolva sarcina dată, fie prin mijloace extrinseci ( constrângere, pedeapsă, recompensă, etc) Matei Cosma reușea să trezească nevoia de a ști și de acționa. Cred că a adus un suflu nou în abordarea activității didactice. La fel cred, cu convingere, că dispariția lui prematură a vitregit învățământul ineuan. 

L-am văut ultima dată pe la mijlocul verii anului 2007. Ceea ce până atunci era gând sau presimțire a devenit certitudine: cu ochii înlăcrimați m-a rugat să fiu printre cei care îl vor scoate din casă… am înțeles tragismul situației unui om care a luptat din toate puterile cu un destin implacabil. Peste câteva zile am participat la cel ami impresionant cortegiu funerear pe care l-am văzut în viață. Cred că erau sute de oameni de toate vârstele, de toate religiile, apropiați, cunoscuți, elevi și foști elevi, colegi, dascăli… 

L-am condus conform datinei străbune undeva la marginea localității. Acolo îl vizitez de două ori pe an, având cel mai îngrijit cimitir din apropiere. Și cu fiecare dată îmi vin în gând cuvintele unui înțelept grec care, cu vreo cinci sute de ani înainte de Hristos, explica trecerea de la o lume la alta în câteva cuvinte: ”Nimicul se întoarce în nimic.”

La mai bine de un deceniu de când cursurile liceale încep și se încheie în absența bunului meu coleg, îi doresc să îi fie țărâna ușoară și amintirea neștearsă în sufeltul celor care l-au cunoscut! M. Vinchi

Contactează-ne!
Loading...

Call Now