Jurnal Franța – Seynod! Ziua 3

Astăzi 30.05.2017 pentru delegația Orașului Ineu dar și pentru gazda franceză a fost un moment unic și istoric. Domnul Teodor Jușcă a fost decorat și declarat ”Cetățean de onoare al Orașului Seynod”, drept urmare a colaborării pe care a condus-o timp de peste 20 de ani între partea română şi partea franceză! Este primul român declarat cetățean de onoare în orașul francez Seynod, care intră în istoria Orașului Seynod! 

Au avut loc discursuri, schimb de cadouri, felicitări reciproce, dans și muzică românească dar și franceză; deasemenea masa pe care a pregătit-o administrația franceză pentru delegația de la Ineu, a fost sublimă ca varietate și ca organizare!

Din partea Orașului Ineu, discursul a fost ținut de către domnul viceprimar al Orașului Ineu – Alb Ionel: ” Stimată doamnă primar al Orașului Seynod! Doamnelor și domnilor consilieri municipali, onorat auditoriu. În numele delegației de la Ineu care astăzi este prezentă aici, vă rog să îmi permiteți să vă mulțumesc pentru invitația pe care ne-ați adresat-o încă de acum un an. Suntem bucuroși că ne-am reântâlnit și ne-am revăzut! Vreau să vă transmit și salutul primarului nostru de la Ineu – domnul Călin Ilie Abrudan. Așa cum bine ați arâtat și dumneavoastră, relațiile noastre de colaborare și prietenie au început din anii 1990. Mai precis în anul 1991, când o delegație din orașul dumneavoastră a fost prezentă la Ineu cu ajutoare materiale. De atunci și până în prezent am întreținut și am dezvoltat relațiile noastre de colaborare, prin multe schimburi de experiență în multe domenii de activitate. Am avut schimburi de experiență pe parte de învățământ, sănătate, cultură, inclusiv în domeniul economic. Trebuie să recunoaștem și vă suntem recunoscători pentru sprijinul material din toată acestă perioadă. Am primit din partea dumneavoastră aparatură medicală cu care a fost dotat Spitalul Orășenesc Ineu. Am primit aparatură electronică și de calcul care a intrat în posesia Liceului ”Mihai Viteazul” Ineu. Chiar anul trecut prin bunăvoința dumneavoastră  am primit aparatură electorcasnică care a intrat în dotarea Creșei de la Ineu unde frecventează peste 35 de copii. Una dintre cele mai importante și frumoase donații a fost acea mașină multifuncțională care zilnic se poate vedea pe străzile Orașului Ineu cu inscripția orașului dumneavoastră. Pentru tot ce ați făcut pentru noi, vă mulțumim frumos!” 

Tot astăzi am vizitat Orașul Seynod și am revăzut sensul giratoriu care poartă numele Ineu, ce conține o replică sub formă de machetă a Cetății Ineului!

Alături de colaboratorii și prietenii noștri francezi am avut o seară de gală! Ca simbol al Orașului Ineu, domnul viceprimar Alb Ionel a dăruit doamnei primar al Orașului Seynod – Frances Camuso, o păpușă îmbrăcată în portul tradițional ineuan!

Din Seynod, Franța, pentru dumneavoastră – responsabil mass – media Primăria Orașului Ineu – Bulzan Marian

20170530_183424

20170530_185005

20170530_185047

20170530_185343

20170530_185446

20170530_185925

20170530_185940

20170530_190010

20170530_190020

20170530_190131

20170530_190140

20170530_190142

20170530_190200

20170530_190227

20170530_190252

20170530_190257

20170530_190508

20170530_190520

20170530_191626

20170530_191655

20170530_193726

20170530_195131

20170530_200357

20170530_200403

20170530_200406

20170530_200415

20170530_200621

20170530_200648

20170530_200716

20170530_200738

20170530_200759

20170530_200820

20170530_200907

20170530_200932

20170530_200936

20170530_200950

20170530_201013

20170530_201038

20170530_201058

20170530_201112

20170530_201136

20170530_201146

20170530_201148

20170530_201206

20170530_201224

20170530_201236

20170530_201259

20170530_201357

20170530_201431

20170530_201502

20170530_201529

20170530_201556

20170530_201617

20170530_201709

20170530_201816

20170530_201839

20170530_202058

20170530_202136

20170530_202138

20170530_202153

20170530_202305

20170530_202330

20170530_202419

20170530_202456

20170530_202515

20170530_202541

20170530_202617

20170530_202633

20170530_202701

20170530_202720

20170530_202735

20170530_202821

20170530_202849

20170530_202925

20170530_203034

20170530_203054

20170530_203110

20170530_203144

20170530_203218

20170530_203221

20170530_203225

20170530_203229

20170530_203241

20170530_203247

20170530_215301

20170530_215310