Clubul Sportiv Ineu (CS INEU)

 

10549066_330287890467411_3216732951463297922_o

CS Victoria Ineu a luat fiinţă în aprilie 1920 la iniţiativa unui grup de intelectuali a Ineului acelor vremuri, printre care: avocat Marica Cornel, Andru. A. Toth Ioan şi alţi oameni inimoşi ai timpului, prin crearea unor echipe de fotbal, atletism şi gimnastică.

De-a lungul timpului gruparea sportivă a avut mai multe denumiri condiţionate de mişcarea sportivă a oraşului ca: Progresul, Spartacul, Crişul, mai târziu Victoria Ineu. În cursul anilor activitatea sportivă s-a dezvoltat, obţinându-se rezultate meritorii la nivelul judeţului Arad şi a regiunii din care oraşul a făcut parte. În 1978 în urma jocului de baraj dintre Victoria Ineu şi CFR Caransebeş, încheiat cu scorul de 2-1 în tur pentru CFR şi 1-0 pentru Ineu în retur, Victoria Ineu promovează în divizia C, unde activează până în 1985 alături de echipe cu tradiţie ca: Arieşul Turda, CM Cluj, Bihoreana Marghita, Minerul şi Oţelul Ştei şi alte echipe.

În ediţia de campionat 1984-1985, echipa Victoria Ineu, ajunge până în şaisprezecimile cupei României, după ce elimină echipe ca: Salonta, Strungul, UTA, Minerul Ştei, fiind eliminată de către trista amintire a FC.OLT, în urma unui joc la 4 dec. 1985 pe terenul central Ineu, meci încheiat cu scorul de 3-0 pt. FC OLT. Cu acest prilej se realizează prima transmisiune radiofonică din oraşul nostru, cinstea având crainicul Nicolae Secuşean de la Radio Timişoara.

După această perioadă, în 1985, echipa retrogradează în campionatul judeţean şi parcurge o perioadă mai dificilă, reuşind ca în această perioadă, cele trei echipe care au activat în oraşul nostru, respectiv Victoria, Gloria şi Metalul să fuzioneze sub o singură denumire echivalentă cu cea a actualei echipe, respectiv CS INEU. În ediţia 1988-1989, echipa câştigă campionatul judeţean şi participă la barajul de promovare în divizia C întâlnind Minerul Ştei de care este învinsă la Ştei cu 1-0 şi la Ineu cu 0-0, ratând promovarea.

Între timp în dezvoltarea economică a oraşului, o amploare deosebită o are intreprinderea Tricotaje Ineu, condusă la acea vreme de ing. Paul Feraş, care concesionează activitatea sportivă a echipei CS Ineu. Acest lucru este benefic pentru mişcarea sportivă din oraşul nostru. Se materializează visul echipei prin promovarea ei în divizia C şi apoi în divizia B, unde activează cu rezultate meritorii.

În această perioadă un important rol în dezvoltarea mişcării fotbalistice pe lângă domnul Fluieraş Paul îl are şi actualul primar al oraşului Ineu, domnul Călin Ilie Abrudan în calitate de director al clubului sportiv. Alături de oameni inimoşi ca: Gae Cornel, Sasu Ioan, au reuşit lucruri deosebite.

Datorită trecerii la o economie de piaţă şi a rezultatelor economice mai dificile, echipa a fost cedată din nou oraşului care prin fuziunea cu Universitatea Reşiţa, a revenit în divizia C.

După recesiunea economică din 2007 care a afectat fotbalul ineuan, echipa a urmat un proces de reconstrucţie, reuşind în 2013, să repromoveze în divizia C, unde se află şi la ora actuală.

Acest lucru a fost posibil cu implicarea primăriei şi a domnului primar Călin Ilie Abrudan, care susţine echipa ineuană.

La această dată, la nivelul oraşului Ineu, în colaborare cu implicarea unui valoros om al fotbalului, avocat Szabo Roland şi a unui antrenor inimos, Sculici Cristian, cu accepţiunea unei mare doamne a sportului românesc, fiica regretatului mare fotbalist Ladislav Broşovski – Monica Broşovski, s-a înviinţat şi îşi desfăşoară activitatea o academie de fotbal, purtând acest nume Broşovski, pentru copii şi juniori. Din cei peste 100 de copii , sperăm ca în cursul timpului apropiat, academia să dea primele talente ale fotbalului ineuan. Totodată, în colaborare cu liceul Sava Brancovici şi implicit a domnului director Nicodim Ioan, în cadrul desfăşurării de amploare a fotbalului feminin, la Ineu, alături de echipe feminine din oraşe cu tradiţie ca: Oradea, Cluj, Satu Mare, Hunedoara, Craiova şi altele, activează cu rezultate bune şi echipa ineuană de fotbal feminin.

http://academiabrosovszky.eu/

De-a lungul timpului, cu această ocazie ne cerem scuze dacă nu i-am amintit pe toţi, dar care s-au implicat în această activitate, cu rezultate au fost fotbalişti, antrenori, conducători cu activitate ca: Vasiliu Ioan, Alb Ioan, fraţii Scheren. Prima femeie fotbalist din România, Sigheti Beosche, care a activat în echipa ineuană masculină de fotbal, a avut un rol important ca vârf de atac.

Îi amintim pe cei care au activat în fotbalul ineuan:

Raider, fraţii Naghi, Capuş, Giurgiu, Iacob, Medrea, Tripa, Palcu, Mag, Vărcuş, Iergar, Cristea, Petran, Sav, Tămaş, Filimon, Sherer, Cociuba, Delamarian, Dumitrescu, Szabo, Naghi, Căscătău, Bulzan, Feieş, Vasilescu, Bar, Mihăilescu, Maghiari, Mihăieş, Raber, Ţica, Popa Ionuţ, Moţ, Ban, Reisz, Irimia, Miaelovici, Balaci, Bunaciu, Naghi(Uta), Luca, Iambor, Şerban, Chilian, Havaşi, Moga şi alţii care rămân o amintire plăcută ca şi actualii componenţi a grupării sportive CS INEU.

Cei care au scris aceste rânduri ca şi cei care conduc acest oraş, precum şi paracticanţii sportului, trăiesc cu speranţa că CS Ineu a fost, este şi va fi un simbol al oraşului pe care îl iubim şi îl respectăm, aşteptându-vă pe toţi care iubiţi sportul să fiţi alături de noi şi împreună să afirmăm: “Trăiască” şi “Hai CS Ineu”.

Ineu are baza sportivă ce include stadionul, dar şi baza sportivă din cartierul Traian(Colonie).

Antrenamente


1609923_329673743862159_5781482244502712693_n 10610783_329674067195460_5403352376609451612_n

În plin meci

10710598_344890865673780_880969630495913134_n 1920513_364745740354959_8519803666968242996_n

Echipa feminină( articole preluate din “Informaţia Ineuană”)

12357993_1103530922998639_523917425_n 12358298_1103531389665259_1561291250_n 12366320_926356750806675_7588156432924902277_n

Actuala echipă de fotbal

1508056_369592319870301_6363995807587219754_n

Noua generaţie sportivă

944377_514665095363022_3051288715018296917_n 10502209_514664858696379_8227803028388809656_n 12369045_514664818696383_927920308797426862_n

Contactează-ne!
Loading...

Call Now